Tubermanul – un produs folosit de obicei in constructii pe care noi, copii fiind, folosindu-ne imaginatia il transformam in fel de fel de pusti si pistoale cu care ne alergam toata ziua si seara prin cartier.
Munitia acestor “pistoale” era formata din foile caietelor de matematica si romana, transformate in cornete.
Imi aduc aminte cu drag cum ne ascundeam prin gardul viu din fata blocului, prin scari de bloc (nu erau interfoane), pe dupa copaci, pe dupa masini… cum ne foloseam cu atata creativitate de mediul inconjurator pe care, la un “START” il tranformam intr-un adevarat camp de batalie.
Tin minte cum abia asteptam sa terminam cu scoala si cu temele pentru a 2-a zi, ca sa putem iesi afara pentru inca o runda de PAC-PAC cu pustile de tuberman. Nerabdarea crestea inzecit cand primii copii de la blocurile vecine apareau in parcare (locul de intalnire). Ma grabeam sa imi termin temele si sa imi invat lectile pentru ca parintii sa ma lase afara.
Cand in sfarsit ieseam afara, eram pregatit. Aveam pusca cu mine plina de “munitie”. Fiecare imbinare cu banda adeziva era folosita drept suport pentru cornete. Pe langa pusca si cornete, mai aveam si multe foi gata rupte in fasii lungi si dreptunghiulare, puse una peste alta si indesate in pantaloni cu grija sa nu se indoaie, pregatite pentru a fi transformate, la nevoie, in munitie.
Acum realizez ce se intampla de fapt in acele momente si cat de benefic era pentru dezvoltarea noastra: ieseau la iveala liderii, se faceau strategii, dezvoltam cai de comunicare care sa nu fie intelese de adversari, lucram in echipa, ne cunosteam punctele tari si slabe, si cate si mai cate.
Singurul lucru pe care ar fi trebuit sa il facem si nu il faceam, era sa strangem dupa noi. In urma unui meci de PAC-PAC ramaneau in urma noastra caiete intregi de cornete si bucati de hartie pe care niciodata nu le strangeam. Copii fiind, nu intelegeam supararea vecinilor si de ce strigau de pe geam la noi sa nu ne mai jucam.
De curand am jucat din nou un meci de PAC-PAC cu pusti din tuberman cu un grup de copii care nu au mai facut asta si am observat urmatoarele lucruri:
- Placerea unui astfel de joc este cel putin la fel de mare ca acum 15 ani. Copiii au intrat imediat in pielea personajelor si s-au distrat de minune. Placerea a fost cu atat mai mare pentru ca ei singuri si-au facut “armele” cum au vrut (unii si-au facut 2 pistoale, altii sniper, altii mitraliera, etc.). Exact cum faceam si noi, chiar daca nu am avut jocuri pe calculator din care sa ne inspiram.
- Datorita lipsei, poate, de activitati afara, in fata blocului, copiii nu au reusit sa formeze adevarate echipe, nu si-au facut strategii, nu a existat un lider clar printre ei. Era de asteptat sa se intample asa, din moment ce contactul cu situatiile in care copiii trebuie sa lucreze in echipa, intr-un grup de copii este din ce in ce mai mic. Se prefera jocul pe calculator, singur intr-o camera, fara interactiune.
- Lipsa lucrului manual si insistarea doar pe activitati moderne cum sunt folosirea calculatorului si a telefonului mobil duc la diminuarea abilitatii de lucru cu mainile. Cei mai multi dintre copii nu au reusit sa-si faca singuri cornete. Poate parea lipsit de importanta, insa lipsa abilitatilor motrice si de coordonare, si nedezvoltarea lor de la varste fragede vor avea repercusiuni la maturitate.
- Imaginatia copiilor din ziua de azi depaseste cu mult imaginatia copilariei noastre. Pe cand noi ne rezumam la hoti si vardisti, ei vad monstrii, extraterestrii, roboti, nave spatiale, etc. Diferenta remarcata este ca noi jucam rolurile unor personaje reale, pe cand ei se pot pune usor in pielea unor personaje cu care nu s-au intalnit niciodata. Accesul la informatii, jocuri, filme este un lucru pozitiv de care se poate profita in dezvoltarea copiilor daca sunt invatati sa le puna in practica si in realitate.
- Fair-play-ul lipseste cu desavarsire. Un joc cu pustile de tuberman presupune fair-play pentru ca nu exista urme care sa ateste sau sa infirme faptul ca cineva a fost impuscat si nici un arbitru care sa urmareasca jocul. Copiii implicati intr-un astfel de joc invata cu timpul ca este nevoie sa fi sincer, sa accepti infrangerea si sa recunosti cand ai fost scos din joc chiar daca doar tu sti ca ai fost impuscat.
- La sfarsitul sesiunii de lucru, copiii au cerut sa mai jucam si data viitoare. Activitatea a fost una care a placut tuturor pentru ca au simtit pe pielea lor adrenalina unui meci de “Counter-Strike” in realitate.
La ultima runda de PAC-PAC au participat foarte incantati de idee si parintii copiilor. Spre binele dezvoltarii lor, copiii au primit ca tema sa-si confectioneze cate 50 de cornete fiecare cu care sa vina inarmati la urmatoarea intalnire.
Inscreri in program: http://activitateafara.ro/modul-1/
Andrei Mag Fondator “Activitate Afara” www.activitateafara.ro