ANGAJĂM

ANGAJĂM

1. Instructor/educator activități recreative și educative - FULLTIME

Căutăm un nou coleg sau o nouă colegă care să contribuie activ la dezvoltarea programului nostru educațional și să îi însoțească pe copii cu calm, energie și responsabilitate.

Ce vei face:
– vei prelua copiii de la școală atunci când este nevoie;
– îi vei îndruma și sprijini în efectuarea temelor;
– vei organiza activități și ateliere potrivite obiectivelor noastre educaționale;
– vei pregăti un plan coerent pentru activitățile pe care le coordonezi;
– vei supraveghea copiii și vei contribui la menținerea unui mediu sigur și echilibrat;
– dacă ai cunoștințele necesare, vei putea organiza și atelier de limba engleză.

Persoana potrivită pentru noi:
– are experiență concretă în educație și în lucrul cu copiii;
– este organizată și își poate pregăti activitățile din timp;
– este calmă, energică, creativă și responsabilă;
– se simte bine în natură și este deschisă activităților desfășurate în aer liber;
– știe să stabilească limite cu blândețe și fermitate;
– poate lucra atât independent, cât și împreună cu o echipă.
– studiile în domeniul educației experențiale reprezintă un avantaj

Permisul de conducere categoria B și capacitatea de a susține activități în limba engleză constituie avantaje, dar nu sunt criterii obligatorii.

Program și condiții:
– contract de muncă cu normă întreagă;
– activitate directă cu copiii de luni până vineri, între orele 12:00 și 18:00;
– programul full-time (8 ore) include și timpul necesar pregătirii activităților;
– participarea la activitățile din weekend este complet opțională și se plătește separat;

Ce oferim:
– transport;
– masa de prânz;
– un mediu de lucru deosebit, în mijlocul naturii;
– formare și sprijin pentru dezvoltarea profesională;
– libertatea de a propune și construi activități;
– posibilități de dezvoltare în cadrul echipei;
– posibilitatea unor câștiguri suplimentare prin participarea la programele opționale.

Activitatea se desfășoară la sediul Activitate Afară, aflat la marginea Pădurii Giroc.
Dacă simți că acest rol ți se potrivește, trimite-ne CV-ul tău și orice alte informații pe care le consideri relevante:
WhatsApp: 0773 866 053
E-mail: contact@activitateafara.ro
Ne-ar plăcea să aflăm nu doar unde ai lucrat, ci și cum îți place să lucrezi cu copiii.