Excursie pe insula cailor – Ostrov

Sambata, 12 octombrie, plecăm intr-o excursie fantastica, pe insula Ostrov. Această insulă, aflată lângă Moldova Noua, este un loc foarte special și tare drag nouă: este locul în care copiii pot vedea cum arată un ecosistem nederanjat de oameni. Insula este faimoasă pestru sutele de cai sălbatici care trăiesc aici și pe care cu siguranță ii vom vedea alergând și jucându-se liberi.

În interiorul insulei se întind și două lacuri cu izvoare proprii si fără conexiune cu Dunărea. Lacurile ocupă cea mai mare suprafață a insulei. Aici vieţuiesc egreta neagră, cormoranul mare sau stârcul roşu, lebede şi alte păsări.

Pe această insulă nu trăiesc oameni și este poate unul dintre puținele locuri rămase cu adevărat sălbatice. În această excursie vom înțelege încă o dată cât de frumoasă este natura atunci când o respectăm.

Programul excursiei:

7:30 – intalnire pentru plecare
11:00 – ajungem la Moldova Noua unde servim masa de pranz la restaurant
12:00 – transfer cu barca pe insula Ostrov (barca pusa la dispozitie de Parcul National Portile de Fier)
13:00 – 17:00 – activitati pe insula (drumetie, tir cu arcul, jocurile copilariei, picnic, etc.)
17:30 – plecarea spre casa
20:00 – ajungem inapoi in Timisoara

Pretul este 280 RON/participant si include:

– transportul dus-intors din Timișoara
– transferul cu barca până pe insula Ostrov și înapoi
– materiale si consumabile pentru activitati
– masa de prânz și 2 gustări, apa
– drumeție și joacă pe insula cailor
– poze și filmări

Inscrieri:

Pentru inscrieri va rugam sa completati formularul de mai jos. Dupa completare, veti primi un mesaj de confirmare in maxim 2 zile lucratoare.
Vă stăm la dispoziție la tel.: 0773 866 053 pentru detalii suplimentare.
contact@activitateafara.ro